Manastirea Hurezi

Istoria Manastirii Hurezi


Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu este cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

Printre mănăstirile monumente istorice, care împodobesc pământul românesc, Mănăstirea Hurezi este considerată, împreună cu schiturile sale, cel mai reprezentativ complex de arhitectură, definitoriu pentru „stilul brâncovenesc”. Este așezată în partea de nord a județului Vâlcea, pe drumul național DN 67 Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu, la poalele munților Căpățânii, străjuită de codrii, într-un loc plin de farmec și singurătate, a cărui liniște o tulbură doar cântecul huhurezilor, acele păsări de noapte care au dat, probabil, numele acestor locuri și al mănăstirii. Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnitorul Țării Românești la începutul secolului al XVIII-lea, văzând nestatornicia vremurilor, îndată după primirea sceptrului Țării, cum glăsuiește hrisovul de întemeiere al mănăstirii „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire”.

Prin această faptă cucernică, domnitorul își vedea împlinită o dorință sfântă, care-l frământă, după cum citim în pisania de deasupra ușii bisericii: „Nu voi intră în sălașul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaos tâmplelor mele, până nu voi află loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob”.
Urmând în cuvânt și în faptă pe proorocul Psalmist, el a înălțat cea mai de seamă ctitorie a epocii sale, care a atras și atrage admirația și prețuirea tuturor vizitatorilor din toate timpurile. Așa, Charles Diehl, cunoscătorul de artă bizantină, o consideră „Le plus beau de toute Roumanie” (cea mai frumoasă din România).
Sfânta Mânăstire Hurezi, importantă și valoroasă așezare monahală, reprezintă cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Țara Românească. El cuprinde mănăstirea propriu-zisă, biserica bolniței, ctitorită de doamnă Maria, soția lui Constantin Brâncoveanu, ridicată la 1696 și zugrăvită de Preda Nicolae și Ianache; Schitul Sfinților Apostoli, la circa 50 de metri spre nord, ctitorit de marele stareț Ioan Arhimandritul în 1698 și zugrăvită de Iosif și Ioan în 1700, și Schitul Sfântul Ștefan, după numele fiului cel mare al domnitorului, la 1703 și zugrăvit de Ianache, Istrate și Harinte.
Domnitorul a încredințat supravegherea acestor mari și valoroase lucrări rudei sale Pârvu Cantacuzino, mare stolnic, căruia, decedând în 1691, i-a urmat Cernica Știrbei, fost mare armaș. Lucrările începute în 1690 s-au terminat în 1697. Dintre meșteri menționăm pe Manea vătaful zidarilor, Istrate lemnarul și Vucasin Caragea, pietrarul, toți pictați pe perete, în pridvorul bisericii mari.
Mănăstirea Hurezi are două incinte. În cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămidă, se află prima poartă de incintă și o clădire cu etaj în dreapta. A două incintă are formă dreptunghiulara, închisă pe trei lațuri cu clădiri, având parter și etaj. Latura de răsărit se încheie cu un zid înalt, că la multe mânăstiri cu incintă. La mijlocul acestei incinte se află biserica mare, impunător monument, lung de 32 de metri și înalt de 14 metri. Ea este o interpretare mai simplificată a bisericii episcopale de la Curtea de Argeș. Are plan treflat și împărțire clasică, altar, naos, pronaos și pridvor. O mulțime de sfinți din care nu lipsesc Sfinții Împărați Constantin și mamă să Elena, hramul mănăstirii, scene religioase din Vechiul și Noul Testament, sinoade ecumenice, despărțite prin ornamentații florale, desenate în culori vii, acoperă pereții interiori ai bisericii și pronaosului. Lucrarea în frescă este operă zugravilor Constantin, Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim.
Pe lângă iconografia religioasă, întâlnim și compoziții cu caracter laic, cum e istoria ilustrată a vieții împăratului Constantin cel Mare, cu o anumită semnificație pentru vremea aceea, biruința Crucii asupra semilunii.
De subliniat este amplul tablou votiv din pronaos, veritabilă galerie de portrete de mare valoare artistică, înfățișând pe Constantin Brâncoveanu cu familia să, în care se distinge chipul doamnei Maria, de asemenea pe înaintașii săi direcți și rudele din neamul Basarabilor și Cantacuzinilor. Biserica mănăstirii avea menirea să devină necropolă familiei Brancoveanului și neamului.
În interiorul bisericii, pe lângă inestimabilul iconostas sculptat în lemn se află scaunul domnesc frumos sculptat, de asemenea în lemn, purtând stemă Cantacuzinilor, strănile și un bogat policandru, toate din vremea ctitorului.
Pronaosul amintește de rostul bisericii de a fi necropola familiei domnitorului. Mormântul din marmură, cu o placă sculptată artistic, pregătit pentru ctitorul voievod, care îi așteaptă rămășițele pământești de mai bine de două secole și jumătate, este mărturia cea mai grăitoare. Tot aici se află, pe lângă alte morminte, și al vrednicului egumen, Ioan arhimandritul, care a ostenit aici și la alte multe ctitorii brâncovenești. Intrarea principală în incinta centrală se face prin latura de miazăzi, pe sub bolta largă care la vreme de bejenii se închidea cu o mare poartă de lemn ferecată cu fier, existentă și astăzi, în formă originală. Deasupra intrării se înalță turnul clopotniței, care adăpostește patru clopote mari, între 300 și 1000 kg, cu sunete armonioase, trei purtând în inscripție numele voievodului.
În dreapta și stânga clopotniței, pe cele trei lațuri sunt chiliile rânduite pe două nivele, suprapuse, în fața cărora se găsește câte o galerie cu arcade în semicerc, susținută de stâlpi de piatră. Tot în latura de miazăzi, la etaj, unde au fost casele domnești, compuse din săli mai frumos boltite, cu calote sferice pe arcade lungi, sprijinite pe monumentale coloane de piatră, la capiteluri și baze, acum este expusă interesanta și valoroasă colecție de obiecte și icoane bisericești ale mănăstirii, un prețios tezaur cultural-național.
Paraclisul, situat la mijlocul laturii de apus a incintei, drept în față bisericii, ridicat la 1697, e unul din cele mai gingașe monumente din această epocă. Planul lui constă dintr-un naos pătrat, dominat de turla octogonală admirabil proporționată, cu opt ferestre, acum singurul izvor de lumină al zilei, dintr-un altar semicircular. Pictură e în frescă, lucrarea zugravilor Preda și Marin, meșteri din aceeași școală brincovenească, păstrată în condiții optime. Din temă iconografică nu lipsesc Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena și bogata familie a Brâncoveanului. Tâmpla din lemn e fin sculptată și decorată cu aur și culori, aproape tot așa de vii, cum a fost inițial.
Sub paraclis, la parter, se află trapeza, sala de mese a mănăstirii, frumos boltită printr-o calotă sferică, sprijinită pe arcuri joase și puternice. Pictura în frescă, executată între anii 1705-1706, e o desfătare spirituală și se păstrează în condiții excelente.
Una dintre podoabele arhitecturale, care dă mănăstirii Hurezi un aer de sărbătoare și încântă privirea vizitatorilor, e foișorul vrednicului egumen și iubitor de artă Dionisie Bălăcescu, ridicat între anii 1725-1753, opera pietrarului Iosif.
Din bogata zestre a bibliotecii adunată acolo de ctitor și de cărturarii viețuitori, învățatul Gr. A. Tocilescu a găsit și ridicat în 1885, pentru Muzeul Național, 38 de manuscrise și 393 de cărți tipărite în diferite limbi. Tot aici s-au păstrat vestitele calendare ale lui Brâncoveanu din anii 1693, 1695, 1701, și 1703, precum și un frumos pomelnic. La schitul Sfântul Ioan a activat și o școală de copiști de manuscrise.
Hurezul a avut obște de monahi până în 1872 când mănăstirea a devenit de calugărițe, care îngrijesc cu sârg și cu aleasă pricepere atât pravila monahală cât și monumentul devenit astăzi unul dintre cele mai exemplare complexe de arhitectură și artă caracteristice pentru epoca de tranziție de la medieval la modern în cultură românească. Hurezi înfățișează treapta înaltă de creație a genului românesc de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Vizitatorul din țară sau de peste hotare află la Hurezi galeria unică a unor străluciți oameni cu larg orizont politic și cărturari de la Șerban Voievod și Constantin Cantacuzino Stolnicul, până la Constantin Brâncoveanu și învățații lui fii, opriți în manifestarea lor creatoare de tragica moarte din 1714. Frumuseții arhitecturii și picturii se adaugă dovezile unui puternic centru de cultură, care a adăpostit un scriptoriu celebru, producător de iscusite traduceri, superbe manuscrise și o bogată bibliotecă umanistă, unică în Europa de sud-est la începutul secolului al XVIII-lea.
Prin toate aceste mărturii istorice și frumuseți artistice, Mănăstirea Hurezi este una dintre cele mai convingătoare opere ale creației spirituale multiseculare, pe care marele istoric Nicole Iorga a numit-o printr-o fericită formulare - în lucrarea „Bizanț după Bizanț” - continuatoare a civilizației române, ai cărei moștenitori în Europa de Răsărit sunt românii.
Mănăstirea Hurezi este declarată monument istoric și are cod LMI VL-II-a-A-09894.

Cuvânt din Sfânta Scriptură

Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.